sintofarm-precautii-in-folosirea-alcoolului-izopropilic

Precauții în folosirea alcoolului izopropilic

Chiar de la început trebuie subliniat faptul că precauțiile despre care vom vorbi în rândurile următoare se aplică alcoolilor în general. Dat fiind faptul că interesul nostru este centrat pe alcoolul izopropilic, vom face apel la acesta ca reprezentant al întregii categorii de substanțe.

În ceea ce privește Sintosept, aici poți găsi mai multe informații despre simptomele intoxicației cu izopropil și măsurile de prim-ajutor.

Nu se amestecă cu clor (înălbitor)

Cu toții ne dorim să ne păzim cât mai bine de efectele negative ale virușilor și bacteriilor. Asta este clar. Niciun dubiu aici. Dar tocmai această dorință ne poate împinge să facem lucruri de-a dreptul periculoase. Cum ar fi să concluzionăm că dezinfectanții din comerț ar avea nevoie de îmbunătățiri. Adică, să-i facem să radă tot – să decapeze, cum zicea cineva… Și, atunci, ne vine ideea salvatoare – ce-ar fi dacă am amesteca dezinfectantul pe bază de alcool cu… înălbitor! Înălbitorul conține clor, nu? Clorul distruge și el tot felul de viruși și bacterii. Împreună cu alcoolul ar deveni un Über-dezinfectant!

Stop! Oprește-te aici!

Amestecul de alcool și înălbitor duce la obținerea unui compus asemănător cloroformului, o substanță periculoasă ce degajă vapori toxici și corozivi. Afectează sistemul nervos central, rinichii, ficatul, irită pielea, plămânii, ochii, provoacă greață și amețeli. Așa că, mai bine nu.

Nu se folosește în apropierea focului

Precauții speciale trebuiesc luate și în ceea ce privește manipularea și depozitarea dezinfectanților alcoolici. Atât etanolul cât și izopropilul sunt substanțe inflamabile, chiar și atunci când sunt diluate. Vaporii pot fi purtați de curenții de aer spre o sursă de aprindere. Pot lua foc cu ușurință. În anumite condiții pot exploda (concentrație mare de vapori în spațiu restrâns). Stingerea focului nu se face cu apă dar dacă aveți cantități mai mari de dezinfectant, recipientele pot fi răcite cu apă pentru a evita explozia.

Nu se ingerează

Alcoolul izopropilic este toxic și nu trebuie înghițit, nici măcar în cantități mici. Fără să devin prea tehnic, trebuie să subliniez că, odată înghițit, izopropilul face rău mult și repede. Acesta este motivul pentru care trebuie păstrat în recipiente marcate distinct și depozitat în locuri special amenajate pentru substanțele periculoase. Pus într-o sticlă obișnuită, poate fi ușor confundat cu apa.

Nu se folosește pe anumite suprafețe

Sintosept este un dezinfectant puternic și eficient. Poate fi tentant să-l folosești extensiv pentru igienizarea tuturor suprafețelor din jurul tău. Totuși, alcoolul izopropilic este un solvent. Poate afecta negativ anumite substanțe cu care vine în contact. Cele mai afectate sunt vopselurile și lacurile – nu toate dar suficiente încât să fie necesare măsuri suplimentare de precauție. Prin urmare, obiectele din lemn sau plastic cu finisaj din vopsea sau lac trebuiesc tratate cu o atenție specială pentru a nu le deteriora. Cel mai indicat este să testezi efectul dezinfectantului pe o suprafață mică, ascunsă vederii. În felul acesta poți să te asiguri că nu faci mai mult rău decât bine.

Ești interesat să comercializezi produsele Sintofarm? Dă click AICI pentru a intra în contact cu echipa noastră. Poți deveni partener Sintofarm chiar acum!

Ar putea să-ți placă